Prietenie II

A observat cineva ca de cele mai multe ori,cand pierzi o persoana destul de importanta tie,castigi alta?
Una care e dispusa sa iti suporte indispozitiile pentru ca are dispozitia necesara si nu pentru ca nu este obisnuita,o persoana care te vrea ca si prietena pentru ceea ce esti,chiar daca la inceput tot ce v-a legat a fost un conflict care,luand amploare,a devenit comun si personal.
Genul ala de persoana care se bucura sa te vada,si care are nevoie sa se uite in ochii tai sa se convinga ca esti ok.
Isi ia titlul de prieten si te maguleste cu promisiuni,cu trairi,cu planuri de echipa,roz si stralucitoare,in care tu nu crezi;nu de alta,dar experienta isi are partea ei de vina.
Si astfel trece o perioada de timp,plina de cuvinte,de priviri,de rasete duetate,de astenii covarsitoare,peste amandoua..si asa incepe declinul;inevitabil in definitiv,nu mi-a fost niciodata frica sa recunosc ca se termina.niciodata.
Apoi pleaca..si descoperi ca de fiecare data cand pierzi o persoana destul de importanta tie,castigi alta.